Nu fusese decat la 70 km distanta de casa. Atat despartea Sibiul de Brezoi. Dar parca erau o mie. Prca fusese in alta lume. Incepuse sa vada sufletul inchis al oamenilor si lipsa de speranta pe care o traia fiecare. Dimineata, in oras, era o goarna care urla de se auzea pana in creierii muntilor. Era alarma de la fabrica de cherestea din Brezoi care se facea auzita la fiecare schimb de tura. Erau trei schimburi dintre care unul incepea la sase dimineata si astfel, la acea ora, in fiecare zi, orasul se trezea. Era ca un apel. Trei sferturi din locuitori munceau acolo. Iesea dimineata in varfu' portii cu coatele sprijinite de gard si privea pe ulta in jos cum urca si coboara biciclistii. Era mijlocul de transport al muncitorilor din fabrica. De preferat ca bicicleta sa aiba portbagaj pentru un brat zdravan de lemne cand ies din tura. Ce gaze? Soba era la putere. Toata vara, fiecare, fie ca locuia la bloc sau la casa, stivuia zilnic cate un brat de lemne aduse din fabrica. Si el ii privea pe fiecare cum trec ca niste furnici prin viata fara sa-si puna intrebari sau fara sa spere la ceva. Era totul cat se poate de simplu: terminai scoala, vedeai la ce te pricepi, te apucai de munca si ti se dadea o casa in caz ca iti gaseai un cur de muiere. Si in fond cine putea sa spere la mai mult daca nu cunoscuse mai mult. Inainte, in timpul si dupa razboi painea era prezenta in case la fel ca si cozonacul. Multi au mancat-o cu mamaliga. Foametea din '47 fu resimtita si imprimata in fiecare roman pana in maduva ultimului oscior. Asa ca cineva care venea si dadea si casa si masa, atat cat era, nu putea decat sa i se spuna saru' mana si sa ne traiesti conasule. Erau si cativa care au intuit cum stau treburile si si-au spus ca nu e rost de mai mult decat daca te dai pe langa ai mai mari. Si au si facut-o. Ba s-au inscris in partid, ba au mai parat un vecin ca are doi porci in loc de unul si uite-asa incet-incet se contura o patura de clasa joasa spre medie care cum faceau cum nu faceau mai aveau cate unele in plus fata de vecini. Nu erau multi ca nici orasul nu era prea mare. Erau atati cat sa se deosebeasca. Si-au facut linistiti intrari pe unde se putea capata ceva. Si cei mai fericiti au fost vanzatorii. Ooo da! Sa fi vanzator in vremurile acelea parca erai mai tare decat primarul insusi. Asta in contextul in care totul era rationalizat. Adica exista o cartela pe fiecare membru de familie pe care era trecuta portia sa de paine, lapte, oua sau in cazuri exceptionale carne. De cele mai multe ori, stocurile de alimente nu puteau fi acoperite. Nu le mai dadea de la CnsumCOOP si nu aveau ce sa faca si cum sa imparta ceea ce li se dadea. In ultima vreme eau prezente tot mai des in rafturi ghearele de gaini. Era bataie si pe alea. Cozile de la alimentara erau la fel de obisnuite ca rasaritul soarelui. Asa se inventa atunci termenul "pe sub mana"
Cand lumea vedea ca trage in spate la alimentara masina cu oua, ca sta acolo juma' de ora si apoi pleaca si vanzatoarea vine in fata usii zdrobita aproape de imbulzeala oamenilor si spune "n-am primit nimic" era clar! Totul se dadea "pe sub mana" adica preferential. Norocul lor era ca mai cresteau cu greu cate o gaina sau cate o caprita prin curte si mai aveau parte de una-alta. Mai era si petecu' de gradina unde mai plantau o rosie, o fasole si o ceapa si nu trebuiau sa-si faca griji decat pentru ulei. Ca de paine... am mai spus. Se obisnuia ca uleiul sa se vanda cu sticla la schimb ca nu cumva sa aiba unul mai mult de un litru pe luna si altu' mai putin. Erau insa dintre aceia care faceau economii zdravene si reuseau sa ia ratia de ulei pe fiecare membru de familie. Asa ca faceau cate 4-5 sticle pe care le stivuiau in beciul inchis cu cate trei lacate. Nu era vorba de hoti cat era vorba de vecini. Daca intra vecinu' in beciul tau si te vedea cu atata ulei si se stie pe el cu o sticla, era clar ca te para la militie. Incepeai sa fi banuit ca furi sau ca cine stie ce faci si cu cine ai legaturi si uite-asa iti rupeau spinarea si te lasau si fara amaratele de sticle de ulei. Asa ca, pentru cei mai multi, nu merita riscul. Exista dom'le untura. Pusa frumos cu bucatele de porc la garnita si tinuta toata vara tot la rece in beci. Ajungea cateodata de la un ignat la altu'.
Cu malaiul era mai simplu. Ratia era mai mare. Se avea in vedere de la partid ca porumbul, cereala minune a agricultorului roman, trebuie distribuita in cantitati bune care sa ajunga atat consumului propriu cat si cel animal. Si astfel, cei mai norocosi erau cei de pe listele pardidului ca detinatori de oratanii. Bine... cam toata lumea avea cate o amarata de oracaitura prin ograda sau cotet. Astfel, era impartit porumb pentru oratainie si om cat sa indestuleze.

Asa ca in ultimu' an baiatul nu mai avea decat sa spere. Stia ca o sa vina acasa asa ca incepu sa traiasca mai din plin. Atat cat stia el caci frica de Dumnezeu si bunul simt dobandite de acasa il faceau sa nu fie prea zvapaiat. Continua sa se intalneasca cu nemtoaica. Dupa mai multi ani, poate prea multi, imi mai aminti de ea si imi spuse ca a fost cu ea si la mare. La Costinesti. Nu imi povesti niciodata ce s-a intamplat pe acolo dar banuiesc ca s-a simtit foarte bine. Si mai banuiesc ca a fost prima lui femeie. Era genul de adolescent naiv care incearca sa ascunda asta. II placea mult muzica acelor vremuri si sa fredoneze versurile de la Savoy. Invatase ca viata merita traita si ca e pacat sa ocolesti momentele placute ce ti se ivesc pe nepusa masa. Astfel dobandi un obicei din a se imprieteni cu oamenii care stiau sa petreaca. Problema era ca nu se prea putea petrece in acele vremuri tulburi. Norocul lui era ca era la Sibiu. Si Sibiul era mai boem decat celelalte judete. Se gaseaau mai multe si lumea era mai libera. Concertele de muzica usoara de atunci erau stricte si rigide in ceea ce priveste miscarea scenica sau elementele de spectacol. Regimul de atunci pusese stapanire inclusiv pe starea de spirit a oamenilor si insista, prin violenta chiar, sa impuna o decenta dusa la extrem. Si asta mai ales in spectacole. Artistii erau practic legati de maini si de picioare pe scena. Nu puteau sa se exprime prea mult. Calea cea mai apropiata devenise metafora. Injurau regimul sau il condamnau dar o faceau metaforic. Membrii de partid, de cele mai multe ori de o stupizenie crasa nu se prindeau cand lumea aplauda frenetic la Andries si al lui vers "Aseara la telejurnal/Am vazut iar cascaval" . Se aplauda si se injura printre dinti.
Asa invatase si el sa zica un "Futu-le muma-n cur" soptit de fiecare data cand se lua curentu' in camin sau inchidea militia vreo bodega. Vedea de multe ori in jurul sau oameni care se resemnau si care nu mai incercau sa se opuna la nimic. Stiau ca cea mai mare parte a vietii si-o petrecusera sub dictatura si banuiau ca tot asa or sa piara fara sa poata sa faca nimic. In jurul lui majoritatea tineau un respect pentru oricine purta ochelari cu rame groase, costum si stalcea limba romana. Se nascuse intrun astfel de regim. Nu a "mirosit" occidentul. Nici macar nu isi putea imagina cum este peste granita, cu atat mai mult sa o treaca. Credea ca "afara" e la fel ca aici, numai ca acolo au mai multe. Stia ca erau mai multe fiindca mai fuma odata la luna cate un BT de la amici sau mai degusta cine stie ce licoare colorata din sticle simandicoase. II era frica sa plece urechea la soapte despre regim sau despre conducatorul mult iubit. Stia ca trebuie sa fie cuminte si ii va merge bine. Pana cand a disparut nemtoaica. Banuia ca i s-a intamplat ceva. Incepu' sa intrebe in stanga si in dreapta despre ea si nimeni nu stia nimic. Incepu' sa se invinuiasca mai intai pe el insusi. Asta facea mereu cand i se intampla ceva, credea ca el este de vina. Se apropia din ce in ce mai des de pahar. Insista sa il golesca repede. Asa invatase de acasa ca se arunca in marea uitarii. Si incepuse sa fie bine. Se apucase din nou de desenat. Bea si desena. Si pe amandoua le facea prost. Si uite-asa se scurse ultimul an si fu nevoit sa plece la Brezoi.
La inceput i-a fost ciudat. Parca se mutase in creierii muntilor intre cei mai primitivi oameni.