Partea proasta e ca ma expun. E ca si cand ai avea o buba in frunte si refuzi sa porti sapca in speranta ca cei care o vad des se obisnuiesc cu ea.
Dar sa se obisnuiasca cineva cu propria-ti mediocritate nu e chiar de cel mai bun augur ci mai degraba o evadare in resemnare.
Lasa cacaturile si continua-ti povestea.
miercuri, 2 septembrie 2009
Simtea o dezamagire in suflet cand se gandea la destinul sau. Nu ar fi vrut sa ramana aici la Brezoi cu parintii. Stia ca n-are incotro. Mi-a spus intr-o zi cand era mai nervos si isi aducea aminte de trecut, ca plecase de acasa cu gandul sa se mute acolo la Sibiu. Batranu' era la servici si profitase de moment. Isi aduna toate cele prin geamantan si pleca la vale. De pe ulita unde era casa parintilor se continua soseaua care dadea mai departe spre gara. Da' avea ceva de mers, cam o ora 'jumate. Pe drum isi facea planuri despre cum o sa se descurce la acolo. Avea de gand sa se inscrie la o scoala de desen. Ar fi frut sa-si urmeze visul si sa traiasca ca un boem. Nu ii pasa de prea mult. Il interesa sa isi gaseasca o gazda si sa se angajeze. Asta gandea pe drum. Visa ca va sta la mansarda la vre-o ardeleanca batrana care sa il gazduiasca si sa ii faca ciorba cu bors si el sa ii duca din cand in cand cate un buchet de flori. Avea incredere ca are fler si ca o va fenta de cateva ori si cu chiria si astfel ii vor ramane bani oras.
duminică, 30 august 2009
Nu fusese decat la 70 km distanta de casa. Atat despartea Sibiul de Brezoi. Dar parca erau o mie. Prca fusese in alta lume. Incepuse sa vada sufletul inchis al oamenilor si lipsa de speranta pe care o traia fiecare. Dimineata, in oras, era o goarna care urla de se auzea pana in creierii muntilor. Era alarma de la fabrica de cherestea din Brezoi care se facea auzita la fiecare schimb de tura. Erau trei schimburi dintre care unul incepea la sase dimineata si astfel, la acea ora, in fiecare zi, orasul se trezea. Era ca un apel. Trei sferturi din locuitori munceau acolo. Iesea dimineata in varfu' portii cu coatele sprijinite de gard si privea pe ulta in jos cum urca si coboara biciclistii. Era mijlocul de transport al muncitorilor din fabrica. De preferat ca bicicleta sa aiba portbagaj pentru un brat zdravan de lemne cand ies din tura. Ce gaze? Soba era la putere. Toata vara, fiecare, fie ca locuia la bloc sau la casa, stivuia zilnic cate un brat de lemne aduse din fabrica. Si el ii privea pe fiecare cum trec ca niste furnici prin viata fara sa-si puna intrebari sau fara sa spere la ceva. Era totul cat se poate de simplu: terminai scoala, vedeai la ce te pricepi, te apucai de munca si ti se dadea o casa in caz ca iti gaseai un cur de muiere. Si in fond cine putea sa spere la mai mult daca nu cunoscuse mai mult. Inainte, in timpul si dupa razboi painea era prezenta in case la fel ca si cozonacul. Multi au mancat-o cu mamaliga. Foametea din '47 fu resimtita si imprimata in fiecare roman pana in maduva ultimului oscior. Asa ca cineva care venea si dadea si casa si masa, atat cat era, nu putea decat sa i se spuna saru' mana si sa ne traiesti conasule. Erau si cativa care au intuit cum stau treburile si si-au spus ca nu e rost de mai mult decat daca te dai pe langa ai mai mari. Si au si facut-o. Ba s-au inscris in partid, ba au mai parat un vecin ca are doi porci in loc de unul si uite-asa incet-incet se contura o patura de clasa joasa spre medie care cum faceau cum nu faceau mai aveau cate unele in plus fata de vecini. Nu erau multi ca nici orasul nu era prea mare. Erau atati cat sa se deosebeasca. Si-au facut linistiti intrari pe unde se putea capata ceva. Si cei mai fericiti au fost vanzatorii. Ooo da! Sa fi vanzator in vremurile acelea parca erai mai tare decat primarul insusi. Asta in contextul in care totul era rationalizat. Adica exista o cartela pe fiecare membru de familie pe care era trecuta portia sa de paine, lapte, oua sau in cazuri exceptionale carne. De cele mai multe ori, stocurile de alimente nu puteau fi acoperite. Nu le mai dadea de la CnsumCOOP si nu aveau ce sa faca si cum sa imparta ceea ce li se dadea. In ultima vreme eau prezente tot mai des in rafturi ghearele de gaini. Era bataie si pe alea. Cozile de la alimentara erau la fel de obisnuite ca rasaritul soarelui. Asa se inventa atunci termenul "pe sub mana" Cand lumea vedea ca trage in spate la alimentara masina cu oua, ca sta acolo juma' de ora si apoi pleaca si vanzatoarea vine in fata usii zdrobita aproape de imbulzeala oamenilor si spune "n-am primit nimic" era clar! Totul se dadea "pe sub mana" adica preferential. Norocul lor era ca mai cresteau cu greu cate o gaina sau cate o caprita prin curte si mai aveau parte de una-alta. Mai era si petecu' de gradina unde mai plantau o rosie, o fasole si o ceapa si nu trebuiau sa-si faca griji decat pentru ulei. Ca de paine... am mai spus. Se obisnuia ca uleiul sa se vanda cu sticla la schimb ca nu cumva sa aiba unul mai mult de un litru pe luna si altu' mai putin. Erau insa dintre aceia care faceau economii zdravene si reuseau sa ia ratia de ulei pe fiecare membru de familie. Asa ca faceau cate 4-5 sticle pe care le stivuiau in beciul inchis cu cate trei lacate. Nu era vorba de hoti cat era vorba de vecini. Daca intra vecinu' in beciul tau si te vedea cu atata ulei si se stie pe el cu o sticla, era clar ca te para la militie. Incepeai sa fi banuit ca furi sau ca cine stie ce faci si cu cine ai legaturi si uite-asa iti rupeau spinarea si te lasau si fara amaratele de sticle de ulei. Asa ca, pentru cei mai multi, nu merita riscul. Exista dom'le untura. Pusa frumos cu bucatele de porc la garnita si tinuta toata vara tot la rece in beci. Ajungea cateodata de la un ignat la altu'. Cu malaiul era mai simplu. Ratia era mai mare. Se avea in vedere de la partid ca porumbul, cereala minune a agricultorului roman, trebuie distribuita in cantitati bune care sa ajunga atat consumului propriu cat si cel animal. Si astfel, cei mai norocosi erau cei de pe listele pardidului ca detinatori de oratanii. Bine... cam toata lumea avea cate o amarata de oracaitura prin ograda sau cotet. Astfel, era impartit porumb pentru oratainie si om cat sa indestuleze.
Asa ca in ultimu' an baiatul nu mai avea decat sa spere. Stia ca o sa vina acasa asa ca incepu sa traiasca mai din plin. Atat cat stia el caci frica de Dumnezeu si bunul simt dobandite de acasa il faceau sa nu fie prea zvapaiat. Continua sa se intalneasca cu nemtoaica. Dupa mai multi ani, poate prea multi, imi mai aminti de ea si imi spuse ca a fost cu ea si la mare. La Costinesti. Nu imi povesti niciodata ce s-a intamplat pe acolo dar banuiesc ca s-a simtit foarte bine. Si mai banuiesc ca a fost prima lui femeie. Era genul de adolescent naiv care incearca sa ascunda asta. II placea mult muzica acelor vremuri si sa fredoneze versurile de la Savoy. Invatase ca viata merita traita si ca e pacat sa ocolesti momentele placute ce ti se ivesc pe nepusa masa. Astfel dobandi un obicei din a se imprieteni cu oamenii care stiau sa petreaca. Problema era ca nu se prea putea petrece in acele vremuri tulburi. Norocul lui era ca era la Sibiu. Si Sibiul era mai boem decat celelalte judete. Se gaseaau mai multe si lumea era mai libera. Concertele de muzica usoara de atunci erau stricte si rigide in ceea ce priveste miscarea scenica sau elementele de spectacol. Regimul de atunci pusese stapanire inclusiv pe starea de spirit a oamenilor si insista, prin violenta chiar, sa impuna o decenta dusa la extrem. Si asta mai ales in spectacole. Artistii erau practic legati de maini si de picioare pe scena. Nu puteau sa se exprime prea mult. Calea cea mai apropiata devenise metafora. Injurau regimul sau il condamnau dar o faceau metaforic. Membrii de partid, de cele mai multe ori de o stupizenie crasa nu se prindeau cand lumea aplauda frenetic la Andries si al lui vers "Aseara la telejurnal/Am vazut iar cascaval" . Se aplauda si se injura printre dinti. Asa invatase si el sa zica un "Futu-le muma-n cur" soptit de fiecare data cand se lua curentu' in camin sau inchidea militia vreo bodega. Vedea de multe ori in jurul sau oameni care se resemnau si care nu mai incercau sa se opuna la nimic. Stiau ca cea mai mare parte a vietii si-o petrecusera sub dictatura si banuiau ca tot asa or sa piara fara sa poata sa faca nimic. In jurul lui majoritatea tineau un respect pentru oricine purta ochelari cu rame groase, costum si stalcea limba romana. Se nascuse intrun astfel de regim. Nu a "mirosit" occidentul. Nici macar nu isi putea imagina cum este peste granita, cu atat mai mult sa o treaca. Credea ca "afara" e la fel ca aici, numai ca acolo au mai multe. Stia ca erau mai multe fiindca mai fuma odata la luna cate un BT de la amici sau mai degusta cine stie ce licoare colorata din sticle simandicoase. II era frica sa plece urechea la soapte despre regim sau despre conducatorul mult iubit. Stia ca trebuie sa fie cuminte si ii va merge bine. Pana cand a disparut nemtoaica. Banuia ca i s-a intamplat ceva. Incepu' sa intrebe in stanga si in dreapta despre ea si nimeni nu stia nimic. Incepu' sa se invinuiasca mai intai pe el insusi. Asta facea mereu cand i se intampla ceva, credea ca el este de vina. Se apropia din ce in ce mai des de pahar. Insista sa il golesca repede. Asa invatase de acasa ca se arunca in marea uitarii. Si incepuse sa fie bine. Se apucase din nou de desenat. Bea si desena. Si pe amandoua le facea prost. Si uite-asa se scurse ultimul an si fu nevoit sa plece la Brezoi. La inceput i-a fost ciudat. Parca se mutase in creierii muntilor intre cei mai primitivi oameni.
duminică, 28 iunie 2009
Cred ca am devenit un "client" fidel al acestui blog. L-am modelat dupa buna cuviinta si am facut ce am vrut aici. Dupa cateva luni de directii, decizii si mai degraba indecizii am ajuns sa il apreciez. Am reusit sa aduc un gram de dependenta in a scrie aici. E ciorna mea. Nu am trebuinte si nevoi aici, bine... poate am nevoie de catharsis. Despre partea cu scrisul, marea mea dilema, pot spune ca aici am nevoie de antrenament. In ideea ca nu poti comunica decat prin limbaj comun ambilor interlocutori. Si eu incerc sa gasesc un punct comun intre mine-perfectionistul si eu-ala-cu-o-mie-de-idei. E ca si cum as incerca sa ma pun in postura unui academician intr-ale scrierii cand ia contact cu ceea ce sunt eu. Daca trec de nivelul asta o sa imi fie cu mult mai usor sa scriu ce am de spus.
O sa fac un pas mare acum. Ma doare numai cand ma gandesc ce urmeaza sa fac. Spun asta pentru ca nu e nimic mai dureros decat sa iti deschizi ranile si sa le arati. Dar nu o sa ma pun ca la carciuma si sa dezgolesc cicatrici. Nu. Facem altfel. Un om crestea odata intr-un sat la tara. Parintii, oameni cu frica de Dumnezeu, cu vicii si defecte au incercat pe cat de mult au putut ei sa imprime in omul asta ce credeau ei ca e mai de capatai: o scoala buna (pentru acea vreme), niste norme sociale adecvate (sa nu furi, sa nu injuri si sa dai saru'mana la lume pe strada) si fiule, du-te cu Dumnezeu si fa-ti un capatai. Fiind mezinul familiei, capata un plus de afectiune din partea parintilor; iar din partea fratilor vitregi, ai mamei si ai tatalui un gram de invidie vicleneasca. Nu a reusit sa invete ce e ala curaj ca nu a intalnit fapte de vitejie in sanul familiei. si a ramas cu ideea ca daca stii pe cineva sus-pus si ai amici care sa te sustina o sa o duci bine. Zacea in el un firicel de simt al artei si le dadea bine cu desenul. Familia nu putea sa ii incurajeze acest moft, dupa cum il vedeau ei. Nu concepeau sa iasa ceva bun daca o sa cultiva aceste bazaconii pe hartie. In linistea lor sufleteasca era destul sa ai o meserie, sa muncesti ceva, iti da statul, casa, masa, tu numai sa fi baiat bun si muncitor. Deci omul nostru ducea lipsa de mestesug. Toata lumea la vasta copilariei duce lipsa de orientare si mestesug si e normal ca intr-un moment sau altul sa aleaga ceva. Dar el facuse gresala sa ii placa sa deseneze. Parintii l-au comparat cu ceilalti frati mai mari si au spus ca a venit momentul sa alegem pentru dansul ca dansul alegea prost. Asa ca au ales. S-au gandit la o meserie usoara, banoasa, sa nu dea cu sapa dar nici sa nu stea cu mapa ca deh.. nu dadea semne de inteligenta crasa si le era si frica sa nu cumva sa dea gres. L-au facut electrician. O surubelnita, un patent si doua cabluri nu pot fi atat de grele. Si nici sa inveti cum vine lumina la bec nu pare asa de greu. Se plateste bine, nu stai in ploaie, in frig, iti da statu' casa si te asezi linistit, te insori, faci copii si iti traiesti viata decent. El nu putea sa nege toate aceste astaptari ale parintilor sau sa li se opuna. Nu invatase sa se opuna. Asa ca accepta soarta si pleca in numele Tatalui, in numele Fiului si drumu' Sibiului la scoala de electricieni. Nu stiu multe ce i s-au intamplat acolo ca nu mi-a prea povestit, stiu doar ca a invatat sa isi traga freza si sa poarte pantaloni evazati. Se facuse chiar frumusel asa si fetele i se pareau usoare. Avea si potina stofa in el (invatata de la varu' Sandu) si le dadea pe spate cu suc, ecler si portrete; asa cum se pricepea sa le faca fiindca nu reusise sa aprofundeze. A picat una, au picat doua, dar nu era traeaba destula. Asa ca s-a invatat asa fie baiat de la oras. Cand trecea pe la 'ai batrani era de nerecunoscut. Nu e vorba, ca tot cumintel era, dar devenise mai finut, avea destule povesti pe care le spunea cu entuziasm insa nu despre scoala. Povestea despre oras, despre oameni, despre prieteni, despre prostiile pe care le faceau prietenii lui ca el nu... , el nu se baga. Povestea si despre o nemtoaica sau sasoaica, nu ii mai retin numele, care il invataseun canteg pe germana. Mergea cu ea la film, la prajitura, pe unde dorea domnisoara sa iasa. Mama, 'a batrana, nu vedea cu ochi buni toate astea. Cum sa iasa cu o nemntoaica, daca il ia in ochi militia si il ia la intrebari? Stia ea cum sunt "streinii estia", se dau pe langa bietii romani prosti, le face cine stie ce sau le pune prafuri d'elea de te ia e cap si apoi dispar. Si cine are de tras dup'aia? Ca militia nu iarta dom'le, militia e-he-he, e mai rai ca rusii care au ras tot in '44. - Ma Gica, ii spune ea barbatului, ia sa il aducem pa baiat acasa ma, ca cine stie ce i se intampla p'aci incolo. Batranu', veteran de razboi, trecut aproape la propriu prin foc si para, stie ca nu te joci cu ai mai mari. Si intr-un fel avea muierea dreptate. Asta micu e mai zbenguit asa de felul lui cu toate ca nu e prost. El l-ar fi lasat sa stea acolo sa se invete cu lumea straina, sa dea singur de greutati si sa si le rezolve singur ca sa il intareasca. Sa nu stea langa fusta ma-sii si sa vina cu lacrimi in ochi dupa orice julitura a vietii. Eh, dar nici putea sa nu vada ca asta mic cam viseaza cu ochii deschisi si vulturii abea asteapta puiu' ratacit de gaina sa il rapeasca. Asa ca ii mai lasa un an, ultimul an. I-au si spus: sa nu se mai gandeasca ca nu are cum sa ramana la sibiu. Sta ultumul an, termina ce are de terminat si gata! vine acasa. I-or gasi ei ceva. Uite fratele Florin e aci la Bradisor la uzina, e la o aruncatura de bat. Vorbesc ei cu mastru si il baga in echipa de electricieni, frate-su fiind la mecanici. Nu a fost nici asta usa de biserica, Florin, a facut nitica parnaie pe la Brasov, vr-un an cam asa. Dar in familie nu se prea vorbea despre asta. Erau rufele murdare care nu trebuiau nici macar amintite. Atat ar fi trebuit, sa i se mai aduca aminte lui 'al batran de prostiile lui Florin. Ca imediat pune mana pe topor si il agata in poarta si striga cat il tinea gura de auzeau toti vecinii ca nu mai are ce cauta la el in casa. Uitase de brasoava asta si din cauza asta mai bea, defapt bea cam des asa. Ii mai alina amintirile si ii stimula fericirea ca atrecut peste razboi. cand bea de necaz, bea ca isi aminte de ale lui. II murise prima nevasta de boala. Si asta se intamplase pe cand era la securitate. D'aia si plecase de acolo.
are nevoie de rectificari si corectari.
Arta nu vinde, arta nu vinde, arta nu vinde, arta nu vinde, arta nu vinde... Asta ar trebui sa imi ramana in minte. Asta ar trebui sa inteleg. Si daca ma gandesc la arta ca la un produs, sunt un netrebnic oportunist capabil numai de *kitch?
*nu stiu exact cum se scrie si n-o sa mor din asta.
Fac parte din categoria celor care isi ocupa timpul cu lucruri pe care altii le studiaza in profunzime. Adica sunt ca un microbist care crede ca se pricepe la fotbal. Exista posibilitatea ca amatorul sa fie mai bun ca un profesionist ? Primul raspuns care imi vine in minte e ca prin mult antrenament ... da! Avantaje: - am experiente pe care altii le au in vise sau cosmaruri Dezavantaje: - expun prost in scris - nu am un sir de idei liniar, occidental ci ma degraba gandesc circular sau mai rau, ramificat.
marți, 23 iunie 2009
Un oftat lung si sapte cuvinte scrise. Nu reusesc sa leg o poveste de la un cap la altul. Am detalii picante, personaje interesante, rasturnari de situatii, sentimente si vise, trairi si abnegari, socuri si relaxare, insa nimic nu se leaga. Toate le-am acumulat in timp si din fiecare experienta am inregistrat unu-doua frame-uri. Pun pariu ca maine o sa mi se para totul o porcarie si o sa ma blamez. Imi spunea un amic ca sunt cea mai a dracului persoana cu mine insumi si ca am asteptari prea mari de la mine.
Asta e pentru mine: Intre ceea ce citesti in momentul asta si ceea ce vei percepe maine e o diferenta. Ieri cand scriai, altfel vedeai lucrurile si totul iti parea diferit fata de acum cand recitesti. Sunt ferm convins ca exact randul asta si cele de mai sus iti par atat de puerile incat iti vine sa le stergi instantaneu. Nu o fa. Imagineaza-ti cat o sa rada unu' care da prima data peste balariile (pe care le consideri tu asa ca esti al dracului de exigent) si o sa isi dea cu parerea. Sa-si dea! Ce treaba ai tu? Parca vine careva la tine sa te incurajeze pe gratis! Si ce daca nu esti cea mai capabila persoana intr-ale scrisului, macar iti dai silinta! Hai ca a venit cineva si nu mai poti sa scrii...
duminică, 21 iunie 2009
De data asta renuntam la imagine si lovim cu text. Sunt anumite momente (ca acesta) in care ai o stare indescriptibila, in care nu iti poti da seama daca ceea ce faci/spui/gandesti e adecvat normelor si barierelor sociale. Azi ma paste una. Nu o sa aduc detalii despre motivul care m-a adus in starea asta. Stiu un lucru: ca ma simt mai bine acum si ca sunt usor euforic. Poate e de la vin. Revin intr-una la marea mea dilema: sunt un mediocru pe cale de resemnare sau mai rau de atat? E dificil sa te improsti intruna cu frustrari (pe care cred altii ca le ai, tu avand doar dezamagiri) sau sa fi haituit de prejudecati.
Multumesc lui Dumnezeu ca a privit in alta parte cand dracul a inventat tigarile.
Mi se pare facil sa oferi o opinie atat timp cat o oferi pe un fond incontestabil. Nu o sa ii pot contesta maiestria lui Brancusi la fel cum nu o sa i-o pot contesta unui gropar. Eu ma aflu la limita dintre cei doi si nu o sa ma pot apropia nici de unul, nici de altul. Sunt bombardat de opinii ale oamenilor identici mie. Mi-as dori sa mai revin odata in cercul ala in care raman cu gura cascata si inghit tot ce mi se da fara sa pot contesta.
Duc o lipsa cronica de putere.
Cat de usor imi pot schimba parerea despre ceea ce percep. E ca un vierme ce-mi inghite simturile. Asta cred ca e boala mea: nu ma pot decide. Iar daca nu ma pot decide, nici nu pot fi indestulat.
Cat ma dispera momentele in care stiu ce vreau sa spun dar nu gasesc cuvintele adecvate. E simplu? E simplu pe dracu' ca am incercat si dupa reciteam ce am scris imi parea o combinatie intre frustrari si mediocritate. Evident ca nu vreau sa iasa asa si din aceasta cauza tot tind sa perfectionez si sa repar ba un cuvant acolo, ba unu' dincolo, ba sterge o propozitie, ba alta. Si uite-asa dispare textul intreg. Plus ca mai am si prostu' obicei de a face greseli gramaticale... Mor cand mi se intampla asta! Ma consider ultimu' tantalau si imi pierd tot interesul pentru ceea ce am scris. Daca nu descopar greselile imediat cand am recitit textul si le vad a doua sau a treia zi, nu ma mai afecteaza asa rau, le modific si gata! Uite, aici spre exemplu, vroiam sa scriu despre o chestie comuna pe care am observat-o la mai multa lume (imi place sa cunosc multi oameni): cei mai tineri dintre noi sunt preocupati de felul cum sunt priviti iar cei mai batrani de felul cum privesc. E! asta era. La asta s-ar fii redus tot textul meu din seara asta. Asta era sinopsis-ul, asta era rezumatu-ul. Dar chiar si asa, tot suna de cacat si tot frustrare si mediocritate releva. Si e un text simplu dupa parerea mea, dar pur si simplu nu vrea sa iasa dfecat sub forma asta mediocra: juma' de varsta te preocupa cum te vede lumea si cealalta jumatate cum o vezi tu. 'Zda ma-sii de text. Parca as reproduce filozofiile lui Aristotel, asa de greu iese. Ma gandesc ca poate ar fii mai bine sa personific ceva, sa fac o poveste din care sa reiasa lucrul asta... sau poate sa pun putina intriga, un punct culminant si la sfarsit BAU! am dat cu textu'-n mufa. Eh... tot un rahat ar fii iesit. Dar fii atent ce fac: nu mai recitesc nimic si postez totul asa cum e aici. Ia sa vedem...
Dupa 20 de ani de democratie speram sa atingem acelasi nivel ca "afara" unde democratia s-a cladit pe sute de ani. Cred ca ne grabim. Cred ca de aici ne cladim propria identitate ca popor.
Avem si un avantaj: daca ceilalti au invatat din propria prostie ce inseamna democratia, noi o sa o invatam din prostia lor.
Conditia omului modern e sa se autodepaseasca. Mereu cauta "ceva mai bun" si mereu viseaza. Nu exista OM sa nu viseze. Cei ce ajung sa si le indeplineasca incep sa viseze la propriul trecut. Paradoxal nu?
Intr-o zi nimeni nu va mai datora nimanui nimic. Nu vor exista nici macar bani. Fiecare isi va constientiza propriul rol si va face tot ce ii sta in putinta sa-si indeplineasca misiunea sociala. Vor exista agricultori fericiti ca pot hrani electricieni fericiti ca pot da lumina in casele profesorilor fericiti ca predau copiilor de agricultori. Nu va mai avea rost sa strangi multe si sa fii bogat, va conta pentru tine insuti/insati doar ce fel de roata vei fii in sistem. Fiecare va respecta dorinta celuilalt referitoare la viitorul sau. Liberul arbitru va devenii dorinta comuna de a fii fericit in orice circumstanta. Dar toate astea... mai tarziu...
Ma apropii de blogul asta in cele mai nepotrivite momente. Am atatea lucruri de adaugat si nu imi vine pur si simplu sa ma apuc de treaba asta. Mi se pare o corvoada. Va trebui sa imi iau inima in dinti odata si sa fiu serios in ceea ce priveste coltul asta. In curand...
Uita-te la mana ta. Are 5 degete. Cand o ridici asupra adversarului si-l lovesti cu palma deschisa si-i treci fiecare deget pe falca cu toata puterea nu faci decat sa-l enervezi. Daca unesti toate degetele iar palma ti se transforma intr-un pumn bine strans, dusmanul cade. Nimic nu sta in picioare in fata multimii care loveste cu putere si in acelasi timp. Adaptare dupa Malcom X.
Era de mult la televizor un serial care mi-a placut foarte mult. Era vorba de un geniu care scapase de la un sanatoriu unde i se faceau teste si hoinarea peste tot, devenind ce vrea cand vrea. Azi era medic, maine era inginer, poimaine era economist si tot asa... . M-a fascinat serialul acela.
