Asa ca in ultimu' an baiatul nu mai avea decat sa spere. Stia ca o sa vina acasa asa ca incepu sa traiasca mai din plin. Atat cat stia el caci frica de Dumnezeu si bunul simt dobandite de acasa il faceau sa nu fie prea zvapaiat. Continua sa se intalneasca cu nemtoaica. Dupa mai multi ani, poate prea multi, imi mai aminti de ea si imi spuse ca a fost cu ea si la mare. La Costinesti. Nu imi povesti niciodata ce s-a intamplat pe acolo dar banuiesc ca s-a simtit foarte bine. Si mai banuiesc ca a fost prima lui femeie. Era genul de adolescent naiv care incearca sa ascunda asta. II placea mult muzica acelor vremuri si sa fredoneze versurile de la Savoy. Invatase ca viata merita traita si ca e pacat sa ocolesti momentele placute ce ti se ivesc pe nepusa masa. Astfel dobandi un obicei din a se imprieteni cu oamenii care stiau sa petreaca. Problema era ca nu se prea putea petrece in acele vremuri tulburi. Norocul lui era ca era la Sibiu. Si Sibiul era mai boem decat celelalte judete. Se gaseaau mai multe si lumea era mai libera. Concertele de muzica usoara de atunci erau stricte si rigide in ceea ce priveste miscarea scenica sau elementele de spectacol. Regimul de atunci pusese stapanire inclusiv pe starea de spirit a oamenilor si insista, prin violenta chiar, sa impuna o decenta dusa la extrem. Si asta mai ales in spectacole. Artistii erau practic legati de maini si de picioare pe scena. Nu puteau sa se exprime prea mult. Calea cea mai apropiata devenise metafora. Injurau regimul sau il condamnau dar o faceau metaforic. Membrii de partid, de cele mai multe ori de o stupizenie crasa nu se prindeau cand lumea aplauda frenetic la Andries si al lui vers "Aseara la telejurnal/Am vazut iar cascaval" . Se aplauda si se injura printre dinti.
Asa invatase si el sa zica un "Futu-le muma-n cur" soptit de fiecare data cand se lua curentu' in camin sau inchidea militia vreo bodega. Vedea de multe ori in jurul sau oameni care se resemnau si care nu mai incercau sa se opuna la nimic. Stiau ca cea mai mare parte a vietii si-o petrecusera sub dictatura si banuiau ca tot asa or sa piara fara sa poata sa faca nimic. In jurul lui majoritatea tineau un respect pentru oricine purta ochelari cu rame groase, costum si stalcea limba romana. Se nascuse intrun astfel de regim. Nu a "mirosit" occidentul. Nici macar nu isi putea imagina cum este peste granita, cu atat mai mult sa o treaca. Credea ca "afara" e la fel ca aici, numai ca acolo au mai multe. Stia ca erau mai multe fiindca mai fuma odata la luna cate un BT de la amici sau mai degusta cine stie ce licoare colorata din sticle simandicoase. II era frica sa plece urechea la soapte despre regim sau despre conducatorul mult iubit. Stia ca trebuie sa fie cuminte si ii va merge bine. Pana cand a disparut nemtoaica. Banuia ca i s-a intamplat ceva. Incepu' sa intrebe in stanga si in dreapta despre ea si nimeni nu stia nimic. Incepu' sa se invinuiasca mai intai pe el insusi. Asta facea mereu cand i se intampla ceva, credea ca el este de vina. Se apropia din ce in ce mai des de pahar. Insista sa il golesca repede. Asa invatase de acasa ca se arunca in marea uitarii. Si incepuse sa fie bine. Se apucase din nou de desenat. Bea si desena. Si pe amandoua le facea prost. Si uite-asa se scurse ultimul an si fu nevoit sa plece la Brezoi.
La inceput i-a fost ciudat. Parca se mutase in creierii muntilor intre cei mai primitivi oameni.