Cred ca am devenit un "client" fidel al acestui blog. L-am modelat dupa buna cuviinta si am facut ce am vrut aici. Dupa cateva luni de directii, decizii si mai degraba indecizii am ajuns sa il apreciez. Am reusit sa aduc un gram de dependenta in a scrie aici. E ciorna mea. Nu am trebuinte si nevoi aici, bine... poate am nevoie de catharsis.
Despre partea cu scrisul, marea mea dilema, pot spune ca aici am nevoie de antrenament. In ideea ca nu poti comunica decat prin limbaj comun ambilor interlocutori. Si eu incerc sa gasesc un punct comun intre mine-perfectionistul si eu-ala-cu-o-mie-de-idei. E ca si cum as incerca sa ma pun in postura unui academician intr-ale scrierii cand ia contact cu ceea ce sunt eu. Daca trec de nivelul asta o sa imi fie cu mult mai usor sa scriu ce am de spus.

O sa fac un pas mare acum. Ma doare numai cand ma gandesc ce urmeaza sa fac. Spun asta pentru ca nu e nimic mai dureros decat sa iti deschizi ranile si sa le arati. Dar nu o sa ma pun ca la carciuma si sa dezgolesc cicatrici. Nu. Facem altfel.
Un om crestea odata intr-un sat la tara. Parintii, oameni cu frica de Dumnezeu, cu vicii si defecte au incercat pe cat de mult au putut ei sa imprime in omul asta ce credeau ei ca e mai de capatai: o scoala buna (pentru acea vreme), niste norme sociale adecvate (sa nu furi, sa nu injuri si sa dai saru'mana la lume pe strada) si fiule, du-te cu Dumnezeu si fa-ti un capatai.
Fiind mezinul familiei, capata un plus de afectiune din partea parintilor; iar din partea fratilor vitregi, ai mamei si ai tatalui un gram de invidie vicleneasca. Nu a reusit sa invete ce e ala curaj ca nu a intalnit fapte de vitejie in sanul familiei. si a ramas cu ideea ca daca stii pe cineva sus-pus
si ai amici care sa te sustina o sa o duci bine. Zacea in el un firicel de simt al artei si le dadea bine cu desenul. Familia nu putea sa ii incurajeze acest moft, dupa cum il vedeau ei. Nu concepeau sa iasa ceva bun daca o sa cultiva aceste bazaconii pe hartie. In linistea lor sufleteasca era destul sa ai o meserie, sa muncesti ceva, iti da statul, casa, masa, tu numai sa fi baiat bun si muncitor. Deci omul nostru ducea lipsa de mestesug. Toata lumea la vasta copilariei duce lipsa de orientare si mestesug si e normal ca intr-un moment sau altul sa aleaga ceva. Dar el facuse gresala sa ii placa sa deseneze. Parintii l-au comparat cu ceilalti frati mai mari si au spus ca a venit momentul sa alegem pentru dansul ca dansul alegea prost. Asa ca au ales. S-au gandit la o meserie usoara, banoasa, sa nu dea cu sapa dar nici sa nu stea cu mapa ca deh.. nu dadea semne de inteligenta crasa si le era si frica sa nu cumva sa dea gres. L-au facut electrician. O surubelnita, un patent si doua cabluri nu pot fi atat de grele. Si nici sa inveti cum vine lumina la bec nu pare asa de greu. Se plateste bine, nu stai in ploaie, in frig, iti da statu' casa si te asezi linistit, te insori, faci copii si iti traiesti viata decent. El nu putea sa nege toate aceste astaptari ale parintilor sau sa li se opuna. Nu invatase sa se opuna. Asa ca accepta soarta si pleca in numele Tatalui, in numele Fiului si drumu' Sibiului la scoala de electricieni. Nu stiu multe ce i s-au intamplat acolo ca nu mi-a prea povestit, stiu doar ca a invatat sa isi traga freza si sa poarte pantaloni evazati. Se facuse chiar frumusel asa si fetele i se pareau usoare. Avea si potina stofa in el (invatata de la varu' Sandu) si le dadea pe spate cu suc, ecler si portrete; asa cum se pricepea sa le faca fiindca nu reusise sa aprofundeze. A picat una, au picat doua, dar nu era traeaba destula. Asa ca s-a invatat asa fie baiat de la oras. Cand trecea pe la 'ai batrani era de nerecunoscut. Nu e vorba, ca tot cumintel era, dar devenise mai finut, avea destule povesti pe care le spunea cu entuziasm insa nu despre scoala. Povestea despre oras, despre oameni, despre prieteni, despre prostiile pe care le faceau prietenii lui ca el nu... , el nu se baga. Povestea si despre o nemtoaica sau sasoaica, nu ii mai retin numele, care il invataseun canteg pe germana. Mergea cu ea la film, la prajitura, pe unde dorea domnisoara sa iasa. Mama, 'a batrana, nu vedea cu ochi buni toate astea. Cum sa iasa cu o nemntoaica, daca il ia in ochi militia si il ia la intrebari? Stia ea cum sunt "streinii estia", se dau pe langa bietii romani prosti, le face cine stie ce sau le pune prafuri d'elea de te ia e cap si apoi dispar. Si cine are de tras dup'aia? Ca militia nu iarta dom'le, militia e-he-he, e mai rai ca rusii care au ras tot in '44.
- Ma Gica, ii spune ea barbatului, ia sa il aducem pa baiat acasa ma, ca cine stie ce i se intampla p'aci incolo.
Batranu', veteran de razboi, trecut aproape la propriu prin foc si para, stie ca nu te joci cu ai mai mari. Si intr-un fel avea muierea dreptate. Asta micu e mai zbenguit asa de felul lui cu toate ca nu e prost. El l-ar fi lasat sa stea acolo sa se invete cu lumea straina, sa dea singur de greutati si sa si le rezolve singur ca sa il intareasca. Sa nu stea langa fusta ma-sii si sa vina cu lacrimi in ochi dupa orice julitura a vietii. Eh, dar nici putea sa nu vada ca asta mic cam viseaza cu ochii deschisi si vulturii abea asteapta puiu' ratacit de gaina sa il rapeasca. Asa ca ii mai lasa un an, ultimul an. I-au si spus: sa nu se mai gandeasca ca nu are cum sa ramana la sibiu. Sta ultumul an, termina ce are de terminat si gata! vine acasa. I-or gasi ei ceva. Uite fratele Florin e aci la Bradisor la uzina, e la o aruncatura de bat. Vorbesc ei cu mastru si il baga in echipa de electricieni, frate-su fiind la mecanici. Nu a fost nici asta usa de biserica, Florin, a facut nitica parnaie pe la Brasov, vr-un an cam asa. Dar in familie nu se prea vorbea despre asta. Erau rufele murdare care nu trebuiau nici macar amintite. Atat ar fi trebuit, sa i se mai aduca aminte lui 'al batran de prostiile lui Florin. Ca imediat pune mana pe topor si il agata in poarta si striga cat il tinea gura de auzeau toti vecinii ca nu mai are ce cauta la el in casa. Uitase de brasoava asta si din cauza asta mai bea, defapt bea cam des asa. Ii mai alina amintirile si ii stimula fericirea ca atrecut peste razboi. cand bea de necaz, bea ca isi aminte de ale lui. II murise prima nevasta de boala. Si asta se intamplase pe cand era la securitate. D'aia si plecase de acolo.


are nevoie de rectificari si corectari.